ISTORIC

Telefon/Fax: 0264 206 291

SCURTĂ BIOGRAFIE

Dejul a conservat de-a lungul timpului o bogată tradiţie meşteşugărească, iar în învălmăşagul luptei pentru existenţă, acest oraş a concurat adeseori cu marile oraşe din Transilvania, combinând munca fizică cu cea intelectuală pentru a câştiga un loc de frunte în organizarea socială şi statală.
   Exploatarea minelor de sare, comerţul şi alte meşteşuguri, au necesitat formarea unor deprinderi temeinice, iar meșteșugarii vor deveni o categorie socială şi profesională cu un statut propriu şi cu organizare specifică.
   În privinţa pregătirii şcolare a ucenicilor, autoritaţile din Transilvania s-au implicat destul de târziu, această sarcină revenind încă din Evul Mediu, asociaţiilor meşteşugăreşti şi meşterilor independenţi. Abia din anul 1850, ucenicii sunt obligaţi să frecventeze Şcoala de Duminică, unde învăţau scrisul, cititul şi câteva elemente de aritmetică.
   Învăţământul industrial şi cel comercial se organizează practic în 1883, prin Ordinul Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, privind statutul şcolilor de ucenici. La 8 februarie 1883, la iniţiativa primarului Telegdi Roth Paul, se înfiinţează prima comisie de supraveghere a şcolii de ucenici din Dej, compusă din 20 de membri sub conducerea lui Ballai Kremer Samuil, proprietar de fabrică.
   Consiliul oraşului a stabilit ca sediu al şcolii Palatul Rakoczy, unde a funcţionat alături de Şcoala Civilă de Băieţi până în anul 1937, când clădirea a fost demolată.
   Prima şedinţa a Corpului Profesoral, s-a ţinut la 30 august 1883, iar ca director a fost numit învăţătorul Szabó Francisc.
   Deschiderea solemnă a Şcolii de Ucenici Industriali şi Comerciali din Dej s-a făcut la 16 septembrie 1883, cu aproximativ 40 de elevi înscrişi.    După 1918, şcoala a funcţionat cu două secţii: română şi maghiară, până în anul şcolar 1922-1923, când ucenicii comerciali au trecut la Şcoala Evanghelică Reformată, iar secţia maghiară şi română s-au unit sub denumirea de Şcoala de Ucenici Industriali, cursurile predându-se doar în limba română. În perioada interbelică la Şcoala de Ucenici învăţau peste 330 de elevi care se pregăteau în meseriile de: bărbieri, brutari, chelneri, cizmari, compactori, cofetari, croitori, curelari, dogari, frânghieri, hornari, măcelari, morari, pantofari, tăbăcari, zidari, zugravi.
   Prima Eforie românească (comisie de supraveghere) a şcolii, s-a constituit la 9 septembrie 1926, sub îndrumarea lui Victor Motogna şi Nicolae Şoneriu.
   În anul 1935, se dă în folosinţă căminul de ucenici "Dr.Valeriu Roman", unde se amenajează şi sălile de clasă, iar din 1937, şcoala trece în subordinea Ministerului Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirii Sociale.
   În perioada anilor 1940 – 1944 activitatea şcolii continuă cu un număr redus de elevi, predarea făcându-se doar în limba maghiară. Din anul şcolar 1945 – 1946, învăţământul profesional se desfăşoară pe o durată de 4 ani de studiu, numărul meseriilor ajungând la 30, în cele mai diverse specializări. Apar meserii noi ca cele de: ceasornicar, electrician, radiotelegrafist, tipograf ş.a. Creşte numărul elevilor şi al dascălilor, iar şcoala îşi va schimba denumirea în Şcoala Profesională de Ucenici.
   În urma naţionalizării din anul 1948 şcoala primeşte două imobile în administrare: unul pe strada Mărăşeşti cu trei corpuri de clădiri, unde se amenajează săli de clasă şi o parte dintre ateliere şi altul pe strada Bistriţei, unde se amenajează un atelier de tâmplărie. Din 1946 până azi, şcoala îşi va schimba de mai multe ori denumirea şi forul tutelar. Astfel, se va numi: Şcoală Profesională Mixtă, Şcoală Profesională de Metalurgie, Şcoală de Meserii (for tutelar Ministerul Muncii, până în 1956).
   Între anii 1957 – 1967, se va numi Grup Şcolar de Petrol – Chimie, trecând în administrarea Ministerului Industriei Petrolului şi Chimiei, iar din 1967 până în 1974, purtând denumirea de Şcoală Profesională de Construcţii, trece în subordinea Ministerului Construcţiilor Industriale.
   La 1 iunie 1974, în urma Hotărârii Consiliului de Miniştri nr.354, şcoala se transformă în Grup Şcolar de Construcţii, funcţionând cu şcoală profesională şi liceu treapta I şi II, prima promoţie cu 12 clase absolvind în iunie 1978. Prin Decretul Prezidenţial nr.191/1977, Grup Şcolar de Construcţii, devine Liceul Industrial Nr.1 Dej, denumire păstrată până in iunie 1991 când se transformă în Grup Şcolar Industrial Construcţii Montaj.
   Începând cu anul 1992, pe lângă profilul tehnic liceu, unitatea şcolară are şi profil servicii liceu, iar din anul 1996 a funcţionat şi Şcoala Postliceală (cu specializarea "Asistent de gestiune", din 2002), iar din anul 2004 şi şcoala de arte şi meserii în următoarele domenii: mecanică, electrotehnică, lucrări publice construcţii şi servicii. În toţi aceşti ani şcoala a funcţionat nu numai cu multiple tipuri şi nivele, ci şi cu două forme de învăţământ: zi şi seral. Cifra de școlarizare a unităţii noastre a depăşit în ultimii 20 de ani numărul de 1.000 de elevi pe fiecare an şcolar.
   Începând cu data de 1 septembrie 2011, școala noastră și-a schimbat denumirea din Grup Şcolar Industrial Construcţii-Montaj în Grup Şcolar "Constantin Brâncuși", după numele marelui nostru artist Constantin Brâncuși, considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea, a cărui operă a influențat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură și desen.
   Începând cu anul școlar curent, 2012-2013, școala noastră devine liceu tehnologic, astfel încât noua denumire este ”Liceul Tehnologic Constantin Brâncuși”.