"ARMONII" - Revista școlii noastre

   ŞCOALA. Spun şcoala mea... dar mă corectez rapid şi spun – şcoala noastră! Noi – profesorii, voi – elevii, ei – părinţii.
   Am încetat de mult să mă mai gândesc la şcoală ca la un simplu edificiu sau ca la un simplu loc de muncă unde stai de la 8 la 16. Acum e altceva, tot ce are legătură cu ea înseamnă un crâmpei din viaţa mea, a noastră. Nimic nu ar trebui să ne fie indiferent:
nici hârjoneala elevilor în pauza mare,
nici vocile profesorilor în dialog cu elevii,
nici frunzele purtate de vânt de colo-colo prin curte,
nici bucuria unei note mari sau tristeţea unei corigenţe,
nici grafitti pe pereţii băilor proaspăt zugrăvite,
nici încercarea unora de a mai chiuli puţin... din nou... şi astăzi...,
nici ...,
nici ...
 Ştiu! Nu trebuie să fim încrâncenaţi, dar în goana noastră după stabilitate, după reguli, după bunăstare, după tihnă, uităm uneori să privim în jur, să vedem ce mai putem face pentru ea, ŞCOALA. E mult mai uşor să stăm indiferenţi pe margine sau să privim cu ochi critici... E mai greu să punem umărul.
 Parcă aşa se spune, nu? Rămânem în eternitate pentru ceea ce construim şi nu pentru ceea ce năruim. Şi acum există riscul acesta: distrugem pentru că nu ştim să construim, pentru că lăsăm să se năruiască ceva ce ar putea să ne înalţe, pentru că uneori ni se pare greu să modelăm oameni...
 Şi totuşi şcoala e a noastră. Ştiu că mulţi gândesc aşa. Şi mai ştiu că mulţi încă pun umărul, că mulţi spun: "Aşa nu e bine!", dar oferă şi soluţii pentru mai bine.
 Şi mai ştiu că şcoala, în perspectiva ei tridimensională: dascăli – elevi – părinţi, încă EXISTĂ.

prof. ing. Ginela Badiu

Înapoi...